Actualitate, Economie

Avalanşă de măriri de taxe la Reşiţa! Vezi cine plateste mai mult in 2017!

Taximetriştii printre cei mai afectaţi de măririle valabile pentru anul 2017. Majoritatea taxelor plătite de aceştia au suferit o creştere de cel puţin 30%, indiferent că vorbim de taxa de eliberare a autorizaţiei de transport(de la 300 la 400 de lei), taxa de vizare a autorizaţiei pentru dispecerat (de la 300 la 400 de lei), redevenţa taxi(de la 100 la 130 de lei), etc.. Consilierul local, Mirel Sabo, a încercat să explice primarului că taximetria este meseria grea, însă fără succes. Sabo a reuşit însă să îl înduplece pe primar să nu crească taxa pentru oficierea căsătoriilor, astfel deşi era prevăzută iniţial să crească la 100 de lei, aceasta rămas la nivelul anului 2016, adică 60 de lei.

Printre taxele mărite sunt cele pentru înregistrarea vehiculelor(de la 30 la 40 de lei), taxele de transport public cu 25%, taxa de modificare orar funcţionare( de la 40 la 100 de lei), taxele referitoare la orarul societăţilor comerciale în medie cu 50%, taxa de eliberare în regim de urgenţă a certificatelor de atestare fiscală( de la 50 la 100 de lei), TAXA PARCARE (de la 80,4 la 92,46 de lei), taxa pentru chiriile societăţilor care desfăşoară activităţi economice(de la 10,92 la 15,29 lei/mp/lună) şi multe altele!

Merită precizat că majoritatea celor care vor plăti taxe mărite în 2017 sunt oameni care muncesc şi desfăşoară diferite activităţi private, dar faţă de ei primarul nu a arătat aceeaşi generozitate cum a arătat faţă de proprietarii de spaţii comerciale şi birouri, categorie pentru care impozitele s-au înjumătăţit indiferent dacă imobilele sunt deţinute de persoane fizice sau juridice.

Vă invităm să consultaţi tabelele cu principalele măriri de taxe şi să comparaţi nivelul acestora cu cel al anului 2016. În primul tabel sunt valorile acestora din anul 2016, iar în al doilea tabel sunt trecute valorile din anul 2017.

Printre puţinele taxe care au scăzut sunt unele taxe pentru închirierea unor baze sportive, dar şi cele pentru închirierea sălilor de cursuri în vederea implementării programului ” Şcoală după şcoală ” (de la 13 la 5 lei/mp/lună), aşa cum a ţinut să sublinieze consilierul local Lucia Peia. Rămâne de văzut dacă aceste scăderi se vor reflecta şi în preţuri mai mici pentru părinţii care beneficiază de aceste servicii.

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*