Actualitate, Fun&Monden

ISJ Caraş-Severin a declanşat controale în şcoli

Începând cu săptămâna aceasta inspectorii şcolari au luat la pas şcolile. Aceştia urmăresc , în primul rând, organizarea activităţii manageriale didactice. Profesorii vor fi verificaţi dacă sunt la zi cu parcurgerea programei şcolare la fiecare clasă, dar şi modul în care se realizează evaluarea elevilor.

În cadrul inspecţiei va fi validată situaţia şcolară pe semestrul I şi se va proiecta şi organiza activitatea pe semestrul al II-lea al acestui an şcolar. De asemenea, se va verifica modul de proiectare a activităţii privind încheierea situaţiei şcolare a elevilor amânaţi pe semestrul I. Se verifică dacă s-a realizat informarea în scris a familiei în cazul elevilor corigenți/situaţia neîncheiată/sancționaţi şi se verifică respectarea aplicării sancţiunilor în ceea ce priveşte elevii exmatriculaţi.

Concluziile inspecţiei vor fi prezentate Consiliului de Administraţie sau Consiliului Profesoral al unităţii de învăţământ şi se va solicita, în funcţie de situaţie, întocmirea unui „Plan de măsuri ameliorative”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*