Actualitate, Fun&Monden, Sport, Uncategorized

Pelerinaj la Santiago de Compostela

In cazul in care ati auzit de Camino de Santiago partea asta de inceput nu este necesara si puteti trece direct la aliniatul urmator.  Camino de Santiago inseamna drumul parcurs de pelerini catre Santiago de Compostela, acolo se afla altarul Apostolului Iacob cel Mare, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus, traditia spune ca acesta a fost primul apostol martirizat si este Sfantul Patron al Spaniei.  Caminoul traditional porneste din Franta, traverseaza intreaga Spanie si se finalizeaza in orasul Santiago de Compostela, acest traseu are aproximativ 1000 de kilometri si daca pelerinul se incumeta mai adauga 100 de kilometri parcurgand traseul marit pina in Finistere, pe vremuri acest promotoriu fiind considerat Fin Mundi sau capatul pamantului.

Ok, acestea fiind zise, prima intrebare ar fi “De ce sa merg de nebun 1000+ de kilometrii?” Raspunsul e dificil si ar trebui sa fie unul personal, eu l-am facut pentru ca intr-o zi , pe la inceputul lui iulie, rutina zilnica si o serie de probleme mai mult sau mai putin metafizice m-au facut sa caut un raspuns si am decis sa parcurg acest traseu de unul singur.  Majoritatea cu care am vorbit si care m-au insotit o parte din drum aveau fiecare propriul lor Camino, multi il faceau din motive religioase, alti il faceau pentru palmares, in Spania da bine la angajare sa fi terminat Camino de Santiago iar uni pur si simplu il faceau fara sa stie de ce anume il fac. Un camarad pelerin din America mi-a spus ca acest pelerinaj este un “fluviu de bunatate” aceasta fraza mi-a ramas in minte si o port cu mine de atunci, avea dreptate americanul, cu bune si cu rele, cu oboseala si bataturile care aveau la randul lor bataturi, cu noptile de mers sub clar de luna, cu albergurile pline in care un vecin sforaie si altul vorbeste in somn, nu am intalnit pe nimeni rau, pe nimeni ursuz, pe nimeni care sa respinga apropierea altui om. Poate am fost norocos, dar, daca stau sa ma gandesc,  nu ai cum sa fi norocos 40 de zile, atat cat a durat drumul meu, pornind din Franta din Saint Jaques Pied du Pont pina la Finistere.

Traseul traditional, Camino Frances, te poarta peste trei lanturi muntoase, prin meseta Spaniola, ceva asemanator cu un desert, prin orase cu catedrale impozante cum sunt  catedralele din Leon sau din Burgos, peste dealuri si rauri de o frumusete inspaimantatoare, rupte parca din Fratia Inelelor. De dormit se doarme in Albergue care sunt niste Hosteluri in fiecare asezare de pe drum, unele sunt administrate de biserica si sunt mai ieftine, altele sunt laice mai scumpe dar care nu sunt asa de aglomerate. La plecare iti cumperi un fel de pasaport care se prezinta in fiecare hostel in care te opresti si ti se pune o stampila care atesta ca ai trecut pe acolo. in asa fel la final ai dovada ca ai parcurs intreg pelerinajul si primesti chiar si o diploma care sa ateste acest lucru. De obicei se doarme si se mananca la comun si in general oamenii sunt extrem de binevoitori.

Pe Camino ai sa intalnesti tot felul de personaje, de la tineri care calatoresc in grup, la calugari care vorbesc singuri si dorm pe pietre, familii cu catel si purcel care dorm in corturi si solitari care sunt prinsi in gandurile lor. Marea majoritate vorbesc engleza dar in final nu ai cum sa nu prinzi si niste spaniola din zbor. Eu nu am intalnit nici un roman pe camino, am intalnit in schimb europeni, australieni, americani,  asiatici si o multime de spanioli guralivi. Cu cei cu care am vorbit mai mult am ramas si pina in ziua de azi prieten. Ca fapt divers, o italianca a cunoscut pe drum un spaniol si la doi ani mai tarziu de la aceasta intalnire s-au casatorit.

Camino de Santiago inseamna multa oboseala, nu iti trebuie neaparat o conditie fizica extrem de buna dar iti trebuie vointa sa il termini. Am vazut multi care au renuntat, am invatat sa apreciez incaltamintea de calitate si am invatat ca la drumetie nu e nevoie sa cari o intreaga casa dupa tine. Dupa prima zi bagajul meu s-a injumatatit, si in urmatoarea zi am ramas cu un ghiozdan lejer de doar 4 kilograme din cele 25 cu care am pornit la drum. Traseul este bine marcat, doar trebuie sa urmezi sagetile galbene sau cochiliile de scoica desenate peste tot. Traseul a fost inclus in Patrimoniul UNESCO si este socotit prima Ruta Culturala Europeana.

In final la Santiago de Compostela am vazut si m-am rugat in biserica Sfantului Iacob cel Mare, am plans, nici eu nu stiu de ce, m-am simtit cel putin linistit daca nu chiar echilibrat si am incercat sa port cu mine acest echilibru cu greu dobandit. Cu alte cuvinte, raspunsurile care le-am cautat poate nu le-am gasit dar am primit raspuns la alte intrebari pe care nici nu stiam ca le am. Si acum la 4 ani dupa aceasta experienta ma cuprinde un zambet doar cand ma gandesc la diferite intamplari de pe acest Camino de Santiago.

Bon Camino sau  dupa cum spune cantecul flamand:

Herru Santiagu,
Got Santiagu,
E ultreia, and suseia,
Deus adiuva us.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*