Actualitate, Fun&Monden

Copiii sub o anumită vârstă vor putea fi scutiţi de la cheltuielile de întreţinere

Părinții copiilor cu vârste de până la 3 ani au primit, recent, o veste bună. Marți, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat inițiativa legislativă a liberalilor, potrivit căreia copiii care se încadrează categoriei de vârstă mai sus menționate pot fi scutiți de la plata întreținerii. Proiectul de lege a fost aprobat cu 269 de voturi „pentru”.

Conform inițiativei legislative, includerea minorilor care au sub 3 ani în numărul persoanelor care plătesc cheltuielile de întreţinere ale locuinţei şi cheltuielile asociaţiei de proprietari nu se justifică. Însă, decizia de scoatere de la plata întreținerii a copiilor de până la trei ani ar urma să fie aprobată la nivelul fiecărei asociații de proprietari.

 

Copiii mici, scutiți de la plata întreținerii

Inițiatorul legii, fostul senator PNL Dragoș Luchian, a motivat propunerea sa prin aceea că, atâta timp cât ”animalele mici de companie (pisici, căţei, etc) nu sunt incluse în rândul consumului pe locuinţă sau apartament/persoană”, poate fi considerat ”absurd să contorizăm cvasi-cheltuielile «provocate» de bebeluşi pentru buna desfăşurare a asociaţiei proprietarilor de locuinţe”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*