Actualitate, Economie, Fun&Monden

A început programul „Litoralul pentru Toți”! Vezi cât te costă o vacanță la mare în perioada aceasta

Resitenii se pot interesa deja de biletele la preț redus pentru vacanțele la mare, întrucât programul „Litoralul pentru Toți” a început luni și se desfășoară până pe 18 iunie. Prețurile maxime stabilite în ediția de toamna trecută se mențin și în această ediție de primăvară, iar cei interesați trebuie să știe că ordinea de vânzare a biletelor la preț redus se face potrivit principiului „primul venit, primul servit”.

În perioada 22 mai – 18 iunie, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) derulează ediția de primăvară din acest an a programului „Litoralul pentru Toți”. Așa cum ne-am obișnuit deja din edițiile precedente, programul le oferă românilor posibilitatea să facă o vacanță la mare cu prețuri reduse chiar și cu jumătate din cel practicat de hotelieri. Condiția principală este ca vacanța să fie de cel puțin șase nopți.

Prețurile maximale din această ediție s-au păstrat la fel ca cele stabilite pentru ediția de toamna trecută, potrivit anunțului făcut recent de FTPR. Concret, vorbim de următoarele tarife maxime recomandate pentru șase nopți de cazare:

  • Pentru zona Mamaia – Constanța:
    • Hotel 1* (fără mic dejun): 205 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 2* (fără mic dejun): 235 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 3* (fără mic dejun): 265 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 2* (cu mic dejun): 315 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 3* (cu mic dejun): 425 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 4* (cu mic dejun): 485 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 5* (cu mic dejun): 605 lei / șase nopți / persoană.
  • Pentru sudul litoralului (Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche):
    • Hotel 1* (fără mic dejun): 159 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 2* (fără mic dejun): 179 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 3* (fără mic dejun): 199 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 2* (cu mic dejun): 269 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 3* (cu mic dejun): 329 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 4* (cu mic dejun): 379 lei / șase nopți / persoană;
    • Hotel 5* (cu mic dejun): 469 lei / șase nopți / persoană.

Atenție! Aceste tarife sunt calculate pentru o persoană și reprezintă limite maxime, prețurile pe sejur pot să se situeze și sub aceste limite.

Ofertele pot fi valorificate numai prin intermediul agențiilor înscrise în program, iar lista hotelurilor înscrise în program poate fi consultată aici. Sistemul de vânzare a biletelor la preț redus în programul „Litoralul pentru Toți” este „primul venit, primul servit”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*