Actualitate, Uncategorized

Festivalul cultural-artistic al “ Văii Almăjului” – ediția a-XXII-a – Eftimie Murgu, septembrie 2017

Festivalul cultural-artistic al “ Văii Almăjului” – ediția a-XXII-a – Eftimie Murgu, septembrie 2017

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, parlamentarii PSD cărășeni Luminița Maria Jivan – deputat și Ioan Narcis Chisăliță – senator precum și subprefectul Sebastian Purec au participat la Festivalul cultural-artistic al “ Văii Almăjului” – ediția a-XXII-a, manifestare organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Consiliul Local și Primăria Eftimie Murgu, Societatea Culturală „Tara Almăjului” din Timișoara.

Înainte de deschiderea festivalului, parlamentarii PSD cărășeni au răspuns invitației domnului primar Mihai Vlădia și a consilierilor locali ai comunei “ Eftimie Murgu “, luând parte la o întâlnire de lucru în cadrul căreia au fost discutate o serie de solicitări ale comunității locale, dezbaterile axându-se pe problemele de rezolvat și propuneri de rezolvare – prin strânsa colaborare a tuturor factorilor decizionali ( starea drumurilor aflate în subordinea CJ, despre colectarea și transportul deșeurilor și a materialelor reciclabile – modalități de gestionare , despre răspunderea primarului și a funcționarilor din primărie, deasemeni propunerea de revenire a denumirii comunei “ Eftimie Murgu “ la numele anterior, “ Rudăria “ ).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*